Descriere
Suntem obișnuiți ca termenul de prezent să îl percepem ca pe o clipă. La Oprișor în fiecare clipă încercăm să le oferim oamenilor o parte din sufletul locului. Așa cum am fost binecuvântați cu bogăția pământului, așa și harul oamenilor locului s-a întors prin a face din rodul viilor vinuri cu personalitate. Calitatea strugurilor ce îi cultivăm pe colinele Oprișorului, împreună cu măiestria celor ce îngrijesc mustul și vinul au o contribuție esențială la identitatea cramei noastre.
În fiecare clipă este esențial pentru noi să cizelăm și să înobilăm cele două mari direcții pe care ne-am dezvoltat: Oltenia Profundă și Artă și Vin. Pentru că fiecare dintre ele reprezintă de fapt un prezent continuu.
Tradițiile, obiceiurile, credințele Olteniei Profunde nu sunt altceva decât respirații de zi cu zi, proaspete, ale unori valori ce surprind de fiecare dată prin originalitatea și puterea lor. Valorile pe care încercăm să le aducem la lumină pot trăi doar într-un prezent pe care oamenii la care ajunge vinul nostru îl degustă, recunosc și apreciază. Prețiozitatea conceptului de Artă și Vin reprezintă descoperirea continuă a diferitelor forme de creativitate și punerea lor în valoare prin ediții limitate, de colecție, ce depășesc granițele timpurilor.
Vinul este mereu un izvor de inspirație, stârnește emoție, leagă prietenii, însoțește viața pe tot parcursul ei, cu părțile ei bune și rele. Astfel noi ne trăim fiecare clipă cu intensitate și încercăm să o împărtășim cu lumea.